Masthead header

Category: NUNTA / Weddings

Ben & Denisa

Fotografie de Nunta in Paris, Franta

Am putea sa va vorbim ore in sir despre Ben si Denisa, despre cat de simpatici sunt impreuna, cum se tachineaza, cat de bine se inteleg si cat de frumos se potrivesc. De cateva luni avem doi prieteni noi. Sunt genul acela de oameni cu care nu te poti plictisi, cu care poti rade zile intregi pana ti se taie respiratia (am patit-o) :)) Sunt prea frumos de nebuni si ne sunt dragi pana la stele :) S-au cunoscut mai demult, cand Denisa vizita Parisul. Unchiul ei le-a facut cunostinta si cu acea ocazie au petrecut o zi impreuna, doi straini atat de asemanatori, razand im hohote prin Paris facand poze, nepasandu-le de nimeni :)

In urmatorii trei ani au ramas amici, vorbind doar din cand in cand. Cel mai adesea Ben suna pentru a o invita in vreo excursie cu prietenii, dar Denisa mereu refuza :) Abia dupa trei ani, intr-o iarna, Denisa a acceptat sa mearga intr-o excursie, pe Coasta de Azur. De atunci au ramas nedespartiti. Tot acolo Ben a cerut-o de sotie in cel mai romantic mod, intr-un loc frumos pe un varf de deal cu vedere spre mare. Si a spus da (logic :P). Si asa se face ca ne-au contactat inainte cu un an sa ne invite la nunta lor. Si sa va mai spunem ceva: sunt indragostiti de fotografii, in special Ben. Asa ca pe langa fotografiile de la nunta ii veti vedea in saptamanile urmatoare in mai multe sesiuni foto pe care le-am facut in Franta, dupa nunta :))

Am asteptat cu nerabdare nunta lor… Am visat la o nunta in Paris. Iar ziua de 30 iunie a fost minunata, incepand de la pregatiri unde ei ne-au asteptat extrem de veseli si binedispusi, fara emotii si mereu zambitori. Ne-au placut atat de mult toate suprizele pe care le-au pregatit pentru invitati dar si pentru noi. A fost prima nunta la care am stat la masa pe locurile de onoare, alaturi de miri :D

Va lasam cu fotografiile si va promitem in curand si altele cu ei, la fel de frumoase :)

Fotograf de Nunta | AD Passion Photography {Vintage Photography and More}

View full post »

Anda & Marius

Fotografie de Nunta in Pitesti

E prima data cand am emotii atunci cand scriu o poveste de nunta. Asta pentru ca Anda inseamna atat de mult pentru mine. Sunt 7 ani de cand e prietena mea cea mai buna. De fapt, imi place sa o consider sora mea, iar uneori chiar uit ca biologic nu e :) De 4 ani suntem si verisoare asa ca suntem legate pentru tot restul vietii :) Poate suna a cliseu, insa o iubesc mai mult decat pot exprima in cuvinte :)

Am strans impreuna amintiri frumoase si vom continua sa o facem chiar daca va fi mult mai departe de mine de acum :) … N-am sa uit niciodata ziua cand a plecat de tot din Timisoara. Cu greu i-am dat drumul din brate :) Ma consola siguranta faptului ca va fi fericita acolo si ca Marius va avea grija de ea. M-am convins de asta si in ziua nuntii. Radia de fericire, radea mereu si era extrem de relaxata si naturala. Asa ne-am si promis amandoua ca vom fi. In ultimele zile am dormit cu ea si mi-a repetat mereu sa ma bucur de nunta ei si sa nu fiu stresata din cauza fotografiilor pentru ca ei ii vor placea oricum :) Am facut exact invers, asa cum de altfel ma si asteptam :) Cand ne-am trezit in dimineata nuntii, ea radea si eu eram coplesita de emotii :)) Asta doar pentru ca tineam mult ca totul sa fie perfect. Si a fost :)

Dar destul despre mine si Anda :) Sa va zic putin si despre ei doi. Lui Marius ‘i-a picat cu tronc’ inca de acum 7 ani cand o vazuse intr-o fotografie. A cunoscut-o abia 5 ani mai tarziu si greu, greu s-a lasat Anda cucerita :)) A cerut-o de sotie “la inaltime”, in timpul unei ture de parasailing in Turcia. Stiam de intentia lui; eram in drum spre Germania anul trecut cand Marius mi-a scris ca a spus “da”. Vreo doua ore am avut o stare neobisnita. Plangeam de fericire si radeam, in acelasi timp :) Cred ca necunoscutii din jurul meu erau foarte contrariati dar nu conta: era una dintre cele mai bune vesti pe care le primisem vreodata :)

Despre ei ca si cuplu, vor vorbi mai mult fotografiile. Nu cred ca am mai vazut miri atat e relaxati si fericiti – si asta nu o spun pentru ca sunt ai mei :) Ii veti vedea mereu in fotografiile noastre. Sunt in cautarea unui ‘continent’ unde sa ii fotografiez inca o data imbracati in hainele de nunta :))

Asezati-va bine in fotoliu si luati-va o pauza mai lunga, pentru ca de data asta ne-am lasat dusi de val cu numarul de fotografii :))

Dida

Fotograf de Nunta | AD Passion Photography {Vintage Photography and More}

View full post »

Brindusa & Daniel

Fotografie de Nunta in Bucuresti

Am inceput sa ne scriem povestea de iubire in luna iunie a anului 2011, pe platourile Sperantei TV. Ne cunosteam tangential de pe Facebook, unde toata lumea e prieten cu toata lumea, insa practic, nu stiam nimic unul despre celalalt; drept urmare, am fost luata prin surprindere de catre Daniel cand la finalul emisiunii a venit sa ma salute, pentru ca nu stiam ca el lucreaza acolo. El ma recunoscuse din timpul emisiunii, mie insa mi-au trebuit cateva secunde bune post-emisiune sa-mi dau seama cine e :) Ceea ce e comic in povestea noastra e ca pe atunci, purtam doua nume de familie, iar prezentatorul TV Nelu Burcea a crezut ca sunt casatorita si mi s-a adresat cu apelativul « Doamna » in timpul emisiunii… La final, dupa ce am elucidat misterul celor doua nume de familie, dl. Burcea mi-a spus razand: « Atunci, sa ma chemi la nunta ta! » :) Nimeni in acele momente nu s-ar fi gandit ca in 2013, pe 2 iunie, dl. Burcea avea sa fie unul dintre invitatii de onoare ai nuntii noastre.

Lunile au trecut, si-ntr-o duminica seara de octombrie, cand sarbatoream 1 an de prietenie la gustul dulce al baclavalei, intr-o atmosfera minunata cu iz turcesc, il aud ca-mi sopteste usor la ureche: « Vrei sa fii sotia mea ? » … Si am vrut :P Ca la nici o saptamana diferenta, vineri seara, sa scoata din buzunar un ursulet mic si simpatic, care avea legat la gat un biletel pe care scria: « Brindusa, vrei sa fii sotia mea? P.S.: Te iubesc MUUUUULT!!! ». M-am uitat uimita la el si l-am intrebat razand, dar cu ochii in lacrimi: « Ti-am mai raspuns o data DA, de cate ori ma mai ceri? » :)) Am zambit amandoi, ne-am imbratisat si apoi ne-am apucat de planuri. Iar in 2 iunie 2013, planurile noastre legate de nunta au luat sfarsit. Am poposit amandoi, acolo, la rascruce de viata, ca sa ne spunem DA si-n fata lui Dumnezeu!

Brindusa

***

Ziua de 2 iunie a inceput pentru noi si pentru ei, intr-un hotel superb de 5 stele din Bucuresti, JW Marriott Grand Hotel. O tin si acum minte pe Brindusa plina de emotii si nerabdare, dar totusi zambitoare si energica asa cum e mereu :) A fost foarte bine organizata si am vazut munca si implicarea ei in fiecare detaliu din ziua nuntii. A avut grija inclusiv ca invitatii sa se simta foarte bine la receptie si le-a pregatit multe surpize. Iar masa vesela la care invitatii au cantat impreuna cu prof. Iacob Coman la acordeon a facut o atmosfera excelenta de petrecere :) Sala restaurantului unde a avut loc receptia va ramane una dintre cele mai frumoase in care am pasit; a fost atat de eleganta si draguta :) Bravo Brindusa si Daniel pentru eforturile voastre de a avea nunta pe care ati visat-o si va multumim mult pentru ocazia pe care ne-ati oferit-o, de a va cunoaste mai bine :)

Cu drag,
Adelin & Dida

Fotograf de Nunta | AD Passion Photography {Vintage Photography and More}

View full post »

Flavian & Alina

Fotografie de Nuntă în Târgu-Mureș

Daca toate povestile de iubire incep cu “Ne-am intalnit privirile si.. WOW! s-a aprins scanteia!”, la noi n-a fost chiar asa :) Ne-am vazut la biserica unde merg eu, in Targu-Mures, unde venise cu prietena ei cea mai buna, Alexandra, de alftel prietena si cu mine. A doua zi am iesit in oras cu mai multi tineri si cu ocazia aceasta am reusit sa stam mai mult de vorba. Nu simteam nimic special in legatura cu ea, dar totusi ceva ma facea sa ma invart in jurul ei, sa glumesc si… parca voiam sa o cunosc mai bine. Ea credea ca Alexandra era fata pe care o placeam si stiind ca sentimentul (din partea Alexandrei) nu era reciproc, incerca sa “imi tina de urat” ca nu cumva sa sufar din cauza asta :))

Asa a inceput joaca. Spun joaca, pentru ca nici unul din noi nu vedea ceva mai mult de atat. Ea s-a intors la Cluj, unde studia asa ca am tinut legatura prin mesaje cateva zile, dar fara sa ne auzim la telefon. Cand am intrebat-o daca pot sa o sun, mi-a spus ca ar vrea sa luam lucrurile usor si ca ar fi frumos ca deocamdata sa ramanem la stadiul de “mesaje”. Eu glumind, i-am spus ca planurile mele sunt altele: “…azi vorbim la telefon, maine esti prietena mea si duminica te cer de sotie!” Am ras amandoi crezand ca e o gluma, dar am sunat-o :) La telefon, printre altele, ea dorind sa imi intoarca gluma, m-a intrebat daca nu am cumva drum prin Cluj, iar eu am intrebat-o “vrei sa am?” la care ea razand, a zis “da”… Si mie doar atat mi-a trebuit! :)) M-am uitat la ce ora am autobuz si in jumatate de ora eram in drum spre ea. M-a asteptat, ne-am imbratisat timid, am ras si am petrecut impreuna una din cele mai frumoase seri!

Au urmat cateva zile minunate, traite printre drumurile Mures – Cluj si invers. La exact 6 zile de la prima intalnire, am vrut sa-i fac o surpriza frumoasa si am dus-o pe un deal in apropierea orasului meu. Ne-am plimbat, am povestit, am ras dar apoi am trecut la lucrurile serioase: mi-am dat seama ca sunt prea deosebite momentele petrecute cu ea si m-am intrebat: “De ce sa nu continue fericirea noastra o viata intreaga?”. Si fara sa stau prea mult pe ganduri, am ingenunchiat in fata ei si am intrebat-o: “Vrei sa fi sotia mea?”… M-a intrebat daca vorbesc serios… “Atunci si raspunsul meu e DA!”

Si de abia acum povestea cu adevarat frumoasa a inceput…

Flavian

Am fost asa de surprinsi sa auzim povestea lor :) E prima oara cand cunoastem un baiat atat de hotarat incat sa faca o cerere in casatorie dupa doar cateva zile :) Bravo Flavian! :) A fost o nunta emotionanta dar cat se poate de haioasa. Alina si Flavian au fost inconjurati de prieteni care au stiut sa faca atmosfera asa incat fiecare sa se simta bine la nunta :) Si acum ne amuzam cand ne amintim de ‘bataia’ cu frisca :)) Chiar nu stim cum am scapat intregi de acolo, la cata frisca zbura in jurul nostru :)) Totul a fost plin de veselie si iubire – dovada perechea de prichindei de la final; fetita aceea cand va creste sigur va fi o persoana hotarata, ca si Flavian) :)) Chiar daca a plouat aproape toata ziua, a fost o zi perfecta. Alina cu Flavian au fost atat de relaxati si de naturali, veseli si fara griji! A fost asa placut sa stai in jurul lor. Oh, de s-ar bucura toti mirii de ziua nuntii lor asa cum au facut-o ei, ar fi perfect! :) Va lasam cu fotografiile care speram sa va placa si sa va faca sa zambiti :)

Cu drag,
Adelin & Dida

Fotograf de Nunta | AD Passion Photography

View full post »

Elisa & Marius

Fotografie de nunta in Cluj-Napoca

Noaptea din 15 octombrie 2011 este una pe care cu siguranta nu o voi uita niciodata deoarece atunci am vazut pentru prima data persoana care astazi stie doar dintr-o privire sa ma faca sa zambesc, sa rad si a uit de orice problema. Era ora 2:00 dimineata; trenul accelerat din directia Timisoara trebuia sa soseasca in gara Vatra Dornei, iar cu el, doua fete – Elisa si Cristina. Pe Cristina nu o cunosteam iar despre Elisa auzisem ca e fitoasa :))

Coborand din tren, la o prima intrebare Elisa mi-a raspuns cu o gluma; asta mi-a atras atentia pentru ca facea din o necunoscuta o persoana interesanta si amuzanta. Dimineata urmatoare a fost una grea pentru mine… dupa ce o ajutasem la bagaje noaptea precedenta, Elisa nu m-a mai bagat deloc in seama si asta era ceva ce imi ranea sufletul si orgoliul. Cautand subiecte de conversatie am observat ca are acelasi model de telefon ca si mine si atunci m-am oferit sa ii actualizez softul. De aici au inceput alte discutii… care nu vroiam sa se mai termine.

Timpul era scurt si imi doream un singur lucru – un numar de telefon, un ID de chat sau de facebook; macar asa stiam ca am o mica sansa de a cuceri inima aceste fete care, desi o straina pentru mine, era de acum atat de prezenta in gandurile mele… Si le-am primit, pe toate :P Au urmat convorbiri telefonice, pe internet si chiar prin scrisori. Au fost zile in care ma uitam la pozele putine pe care le aveam de la ea si speram ca intr-o zi, nu prea indepartata, voi putea sa o numesc cu mandrie prietena mea. Frumusetea exterioara a fost ceea ce m-a atras prima data la ea, dar timpul petrecut cu ea mi-a aratat ca aceasta este inferioara frumusetii caracterului ei.

Dupa aproape 2 luni, ne-am reintalnit la Brasov, orasul in care a acceptat sa fie mai mult decat o simpla prietena. Ma simteam in al noualea cer! Aceea fata draguta, zambitoare, gata oricand sa te ajute atunci cand ai o problema, uneori chiar fitoasa :P – ma tinea de mana :) Pozele cu ea au inceput de atunci sa imi umple telefonul; imi placea sa ma laud tuturor cu frumoasa mea iubita. Stiam ca distanta dintre noi este mare si ca va fi greu, dar ne-am promis ca nu vom lasa sa treaca mai mult de 2 saptamani fara sa ne vedem. Asa se face ca o data pe luna eu mergeam in Timisoara si Elisa venea in Cluj.

Trecuse mai mult de un an de cand Elisa era prezenta in fiecare secunda din viata mea; nu puteam sa imi imaginez viata fara ea si am hotarat sa o cer in casatorie. Nu am crezut ca va fi atat de complicat sa gasesc ideea care sa surprinda o Elisa inteligenta, perfectionisata si mereu gata sa te surprinda si ea pe tine. 25 octombrie 2012 – pe cand luam masa in oras alaturi de doi prieteni apropiati, care erau si ei intr-o relatie ca si noi, are loc urmatorul dialog:
M: Elisa, in seara asta G o cere in casatorie pe D! (ii soptesc la ureche)
E: Waaa, ce taree :D
M: Si ne-a rugat pe noi sa il ajutam, el va sta cu ea tot timpul; ne-a dat bani, putem sa cumparam ce vrem noi (Elisa se uita la G si zambeste, ii zambeste si el)
E: Supeeer, abia astept! :) :) :)
M: Numai ca totul trebuie sa se intample pe Feleac, unde au ei un loc special, dar vorbim mai incolo mai multe.
E: Ok! :)

Pe inserate am luat-o pe Elisa de acasa si am mers la cumparaturi.
M: Eu m-am gandit sa luam multe lumanari, un buchet de flori si sampanie
E: Asa sec? cati bani avem? trebuie sa facem ceva super tare!
M: Avem bani, nu conteaza…
E: Ok, pot sa iau ce vreau eu?
M: Da…. :)

Cand am vazut-o pe Elisa atat de entuziasmata, nota de plata nu a mai contat. Am mers la locul stabilit; era noapte iar cerul era plin de stele si de sus, de pe Feleac vedeam tot orasul luminat, parca mai frumos ca niciodata. Am inceput sa pregatim surpriza; Elisa vroia ca totul sa iasa perfect, eu ma abtineam cu greu sa nu rad…
M: ma duc sa il sun pe G
E: Du-te! :)
Am mers la masina, am luat buchetul de flori si fara sa ma simta m-am apropiat de ea…
M: Iubita mea, G & D nu mai vin!
E: Cum sa nu mai vina? imediat ajung!
M: Nu vin, Elisa! Crede-ma… nu pentru D ai pregatit totul aici…
E: Cum sa nu? Da’ pentru cine?
M: Pentru tine :)
E: Nu, nuu… nu cred!!!!!
I-am luat mainile intr-ale mele… A inceput sa planga, tremura, zambea… si a spus cel mai frumos “Da!” de pana atunci!

Marius

Am lacrimat cand le-am citit povestea, e prima data cand aud cum a fost ceruta Elisa in casatorie :) As fi descris-o pe Elisa exact asa cum o face si Marius, finuta si frumoasa, in exterior dar si in inima :) E persoana pe care am fotografiat-o cel mai des si nu as fi pierdut nici nunta ei pentru nimic :)

Dragilor, avem incredere ca veti fi fericiti, pentru ca ne-ati aratat asta din plin in ziua nuntii :) Va dorim din toata inima o vesnicie impreuna :)

Cu drag,
Dida


Fotograf de Nunta | AD Passion Photography


View full post »