Masthead header

Carmen & Costi

~ 15th Wedding Anniversary ~

Ne-am cunoscut… cu puțin timp înainte să împlinim 18 ani, într-o excursie organizată după Anul Nou, în tren spre Brașov. Asta se întâmpla la începutul anului 1996… Povestea noastră de dragoste este lungă și frumoasă :) La început întâlnirile erau mai rare pentru că eram amândoi clasa a XII-a și timpul nu ne permitea să ne vedem zilnic, așa cum ne-am fi dorit, dar țineam legătura prin telefon… fix :P (că așa era pe atunci :P )

După ce am scăpat de stresul examenelor ne-am acordat timp suficient să ne cunoaștem mai bine și rezultatul a fost că în decembrie, înainte de Crăciun, ne-am logodit. După fix 1 an și 4 luni de când am devenit prieteni, am ales o frumoasă și însorită zi de mai în care să pornim împreună pe drumul vieții in doi… 4 mai 1997.

Am avut numeroase binecuvântări din partea Domnului în toți acești ani, dar cel mai de preț dar al Său a fost fetița noastră Roberta Mihaela, acum o frumoasă domnișoară de 14 ani :)

Am dorit să aniversăm într-un mod mai deosebitl cei 15 ani de căsătorie (nunta de cristal) și astfel ne-am hotărât să facem această ședință foto. Felul în care imortalizați momentele speciale din viața fiecăruia m-a convins să vă aleg pe voi să surprindeți în câteva cadre și un crâmpei din viață noastră.

Va mulțumim Dida și Ade.

 

 

E greu să crezi că au 15 de ani de căsnicie după ce vezi fotografiile, nu? Noi am rămas surprinși la ședința foto. Ni se părea că fotografiem niște adolescenți veseli și îndrăgostiți. :) Vă mulțumim și noi pentru că ne-ați dat un așa exemplu și abia așteptăm să vedem cum vă veți zâmbi unul altuia și la nunta de argint :)

 


[audio:http://blog.ad-passion.com/wp-content/gallery/carmen_si_costi/adore.mp3|loop=yes|autostart=yes|titles=Music]

 

 
*** Feel free to leave a comment ***

 

© 2012 AD Passion Photography. All Rights Reserved

 

 


AD Passion Photography | We Make Your Memories Last forever! | Fotograf de nunta AD Passion Photography On Facebook AD Passion Photography Feed

Your email is never published or shared. Required fields are marked *

*

*