Am inceput sa ma obisnuiesc sa calatoresc singura. Nu pot sa spun ca imi place, prefer sa tin strans o mana cand decoleaza avionul :) De data aceasta, destinatia mea a fost Germania. Inca de la plecarea din Romania am avut momente amuzante. De cate ori trec prin punctul de control, sunt pusa sa deschid geanta foto, care e verificata minutios. De data asta, politistul era un baiat zapacit:
– Can you open your bag please? zice el
– Sigur :)
– What’s in there?
– Aparate foto
– Can you turn this on?
– Sunt romanca!
– Aaaa, scuze, e dimineata si sunt aiurit :))
Cristina e sora Ancai (pe care ati mai vazut-o pe site de vreo doua ori). De ceva timp imi spunea sa o anunt cand ajung prin Munchen. A fost atat de bucuroasa si emotionata; mi-a marturisit mai apoi ca nici nu a reusit sa doarma in noaptea aceea :)
Cand ne-am vazut la aeroport am primit cea mai calda imbratisare :) Vorbisem foarte putin inainte, dar Cristina parca vazuse in mine un prieteni vechi pe care il cunostea dintotdeauna… Se uita la mine cu o privire vesela si imi spunea mereu cuvinte de apreciere. Cred ca asa e ea, mereu zambitoare si optimista; mi-a placut din prima clipa :)
Cand am ajuns in parcul botanic din Munchen, cerul era asa de innorat. Cristina nu inceta sa imi spuna “nu conteaza daca ploua, ma bucur cel mai mult ca ai venit. Chiar daca nu o sa avem multe poze, oricum stiu ca daca le faci tu vor fi frumoase”. Si parca vremea tinea cu ea pentru ca in momentul in care am terminat ultimele fotografii, a si inceput sa ploua :)
Mie imi plac mult fotografiile, sper ca si tie Cristina! :)
Va imbratisez si sper sa ne mai vedem.
Cu drag,
Dida
