Soarele se grabea sa isi sfarseasca drumul pe bolta cerului cand am ajuns noi la Castel. Mi se parea ca cele aproape doua ore pana la apus erau insuficiente pentru ideile din capul meu si pentru potentialul fotografic pe care il vedeam in acest loc, asa ca sedinta foto a fost un fel de cursa contra cronometru – pentru mine – si un fel de maraton pentru Ovidiu si Rebeca, protagonistii mei. Pe langa faptul ca dupa nunta reusisera sa se ‘odihneasca’ doar trei ore iar drumul de la Timisoara la Deva ne-a obosit si mai mult, i-am mai ‘chinuit’ si eu cu ale mele: “tine mana acolo, stai asa, privirea dincolo, piciorul aici etc”. Asa ca inevitabilul s-a produs: “OK, cred ca ajunge” mi-a zis Ovidiu parca satul de energia mea care nu le-a dat timp nici macar sa respire :)) Am fost de treaba si m-am conformat :P Am strans destule tablouri de dragoste pe care sa le admire cand se intorc odihniti din luna de miere. Va arat si voua cateva – sper sa va placa :)
Va pup,
Adelin
