Masthead header

Aurora & Mihai

Nuntă în Călărași

Vă facem cunoștință cu cei mai zâmbitori, haioși, plini de viață oameni pe care i-am cunoscut vara asta. Buna dispoziție a lor a fost molipsitoare și pentru noi, așa că 2 zile am râs alături de ei într-una :) Cunoscându-le mai apoi și părinții am înțeles imediat de la cine au moștenit aceste calități :) Va lăsăm să citiți povestea lor văzută prin ochii lui Mihai. Și așa cum v-am obișnuit de ceva timp vă mai povestim câte una alta printre fotografii :)


Nimic nu poate fi mai simplu decât dragostea!

Cum ne-am cunoscut? Să spunem că eu am cunoscut-o, iar ea nu prea știa de existența mea. Mergeam împreună la aceeași biserică, una foarte specială din București, numită Excelsis, o biserică numai și numai de tineri. Aurora Sabat de Sabat era în «lumina reflectoarelor», adică permanent implicată, mai mereu în fața tinerilor și ne spunea frumoasele ei povestioare prin care ne făcea să uităm de problemele pe care le-am avea și să zâmbim din plin. De fiecare dată când o vedeam îmi recăpătam energia, voia bună și optimismul. Astfel de sentimente emana în jurul ei. În acel moment nu știam absolut nimic despre ea sau despre viața ei, nimic despre Speranța TV, nimic despre minunații Georgică și Alinuta și eram doar fericit să «profit» sâmbătă de sâmbătă de zâmbetul ei care pur și simplu mă transforma instantaneu și îmi dădea putere pentru încă o nouă săptămâna. Pot să recunosc, în sfârșit, că în momentele grele pe care le aveam la job sau în oricare alt domeniu, căutam urgent facebookul ei și îi revedeam zâmbetul, îmi aduceam aminte de povestioarele ei spuse cu atât de multă pasiune, trăgeam aer în piept și porneam înainte.

În concluzie, veneam sâmbăta și îmi luam porția de zâmbet, poate participam și la grupa de Școala de Sabat pe care o conducea și nimic mai mult. Nu m-am interesat niciodată de mai mult fiindcă nu am crezut niciodată că o așa minunăție de fată ar putea fi singură și neiubită :P

DAR, într-o seară de martie în care eram obosit și fără prea multă activitate mi-am făcut de lucru și fiindcă avea adresa de e-mail pe facebook am adăugat-o în lista de messenger. A fost o seară de vis, o primă discuție cu Aurora, o seară de neuitat. A fost singura fată care a avut replică la orice aș fi spus și care a răspuns tachinărilor mele, m-a provocat permanent și nu s-a sfiit nicio clipă să mă ia peste picior! Doamne, ce mult mi-a plăcut! Discuția aceea a fost o reală binecuvântare și nu mă simțisem nicicând mai bine! Nu a știut nicio clipă cu cine a stat de vorba și abia la sfârșit a aflat că este o persoană pe care abia dacă o salută! Era ciudat pentru parcă ne cunoșteam de o viata, ne ghiceam gândurile, preferintele, era incredibila! Cu consternare am aflat că nu a fost niciun băiat în viața ei și că se roagă și îl așteaptă doar pe cel trimis de Sus.

De aici totul a decurs minunat și ÎL simțeam pe Dumnezeu lângă noi în fiecare moment. Totul era «prea perfect» și ne simțeam atât de binecuvântați! Pot da n exemple ale uimirii mele: m-a invitat la masă pentru prima data – ce credeți că mi-a gătit??? Lasagna, mâncarea mea favorite! Pur și simplu nu avea de unde să stie; totul se potrivea perfect.

Credeți-mă, nu m-am gândit niciodată că aș putea fi atât de binecuvântat. Dumnezeu este minunat! Această fată este mai presus de orice vis al meu! Și mă îndrăgostesc pe zi ce trece tot mai mult ! :P

A urmat mult timp petrecut împreună, a urmat să cunosc vedeta TV din ea, să-i cunosc pe Georgică și pe Alinuța, dar repet, parcă ne cunoșteam dintotdeauna! Am martori cum că la nici o lună am afirmat fără nici cel mai mic dubiu: «Cu siguranță ea este aleasa!» :)

Scumpa ei mamă m-a cunoscut inițial prin telefon și a făcut o afirmație pe care o voi ține minte toată viața: «Mihai, tu ai reușit într-o lună să strici cei 24 de ani de educație pe care eu i-am oferit-o!» Mi-a plăcut la maxim! Bineînțeles că a fost o glumă, dar mi-a plăcut enorm. Astfel de oameni îmi intră imediat la inima. Eu trăiesc zilnic cu bucuria de a râde de Aurora! Fără tachinări viața este atât de plictisitoare!

În iunie mi s-a rupt sufletul. Eram impartit; primisem vestea că pot aplica la un doctorat în comunicare în Franța dar eu îmi găsisem fericirea în Romania! M-am rugat mult și l-am lăsat pe Dumnezeu să decidă. Am fost admis la doctorat. Extraordinar, mare bucurie, multe felicitări, Aurora avea cel mai deștept iubit… Bla, bla; pe mine aceste lucruri mă lăsau recea. Cum să stau departe de ea?? Imposibil!

Așadar, Aurora vrei să fii soția mea? Și a acceptat! Superb, nu? Și acum sunt cel mai fericit bărbat din Univers! (scuze Adelin) :P

Mulțumesc neîncetat lui Dumnezeu pentru soția pe care mi-a oferit-o! Și ca să vedeți ce Dumnezeu minunat avem și cum aranjează el lucrurile: au rămas locuri la doctorat și astfel și Aurora s-a putut înscrie și, fiind cea mai deșteaptă fetiță de pe toate planetele astea a fost acceptată și în acest moment suntem amândoi doctoranți și ne iubim ca doi nebuni ! :P

FIN


Pentru o vizualizare mai bună, alegeți modul HD.

Music On/Off














































Pentru recepție Aurora și Mihai au ales un loc perfect: un restaurant care imita un vapor, într-un peisaj superb chiar lângă malul Dunării. La masă simțeai din plin că ești la nunta lor – toți invitații erau numai într-un zâmbet :)













Bănuim că asta a fost ultima dată când Aurora s-a jucat cu Alinuța și Georgică. A fost o dedicație pentru Mihai pe care el o va vedea probabil numai în filmare pentru că în acel moment a fost răpit :))











Ne-a plăcut ședința foto cu ei. Ne-am simțit atât de bine în prezența lor de parcă îi cunoșteam de o viață.










































© 2011 AD Passion Photography. All Rights Reserved.

Dragilor, sperăm să vă simțiți bine în anii de miere pe care îi veți petrece pe Coasta de Azur și bineînțeles că așteptăm să ne vedem pe 2 octombrie 2012!

Cei care vreți să citiți mai multe despre povestea lor, cumpărați ziarul adevărul de weekend în următoarele săptămâni. :) Într-una din ediții, pe ultimele pagini o să găsiți mai multe despre ei + câteva fotografii făcute de noi :P

Cu drag,
Adelin & Dida

Later edit:
Am făcut și noi rost de ziar :) Articolul îl puteți citi aici.

© 2011 AD Passion Photography. All Rights Reserved.

 

 


December 19, 2011 - 17:18

cristi - superb! Aurora…acum chiar ne-ai fascinat cu zambetul tau!!! ;)

AD Passion Photography | We Make Your Memories Last forever! | Fotograf de nunta AD Passion Photography On Facebook AD Passion Photography Feed

Your email is never published or shared. Required fields are marked *

*

*

F a c e b o o k
A b o n a r e
R e c o m a n d a r i