Masthead header

Andreea & Mihai

Nuntă în Timișoara

Câteodată ne apropiem atât de mult de miri încât la finalul nunţii când trebuie să ne luăm “adio”, devenim nostalgici :) Aşa a fost şi în cazul lui Mihai şi Andreea. I-am cunoscut acum un an; în primăvară ne-am întâlnit pentru o  sesiune foto de logodnă  şi de atunci am păstrat legătura, aşa încât am ajuns să cunoaştem multe lucruri despre ei şi nunta lor. Sunt doi oameni minunaţi, care se potrivesc perfect. S-au întâlnit pentru prima dată la o nuntă în 2009 şi din acel moment nu şi-au mai putut lua gândul unul de la celălalt. Cu sigutanță că nu le-a fost uşor; locuiau în oraşe diferite: Mihai în Arad iar Andreea în Brăila. Au urmat multe drumuri lungi Arad-Brăila dar parcă distanţa le întărea și mai mult iubirea pe care şi-o purtau.

La primul revelion pe care l-au petrecut împreună, în Făgăraş, Mihai a simţit că e timpul potrivit pentru cea mai importantă întrebare pe care avea să o pună vreodată: “Andreea, vrei să fii soţia mea?” Au plâns împreună de bucurie stând mai apoi tăcuţi unul în braţele celuilalt, fericiţi şi plini de emoţie, cu gândul la viitorul lor împreună.

Însă următoarele 6 luni au fost şi mai grele pentru ei. Mihai a plecat în Australia unde lucra; Andreea a rămas acasă repetându-şi mereu că va veni curând o zi în care se vor lega pentru veşnicie unul de celălalt şi nu vor mai fi niciodată despărţiţi. Timpul a trecut şi aşteptarea le-a fost răsplătită. Au avut o nuntă perfectă :)

 

Am ales pentru slideshow-ul de mai jos, o melodie care credem ca li se potrivește perfect. Nu uitați să alegeți modul HD de vizualizare :)


Pentru o vizualizare mai bună, vă recomandăm modul HD.

***

Ziua a început la Pensiunea Valery 3 cu pregătirile mirilor, unde le-au fost aproape cei mai buni prieteni.






Andreea a primit ajutor chiar şi din partea nepoţelei ei :) Draga de ea, nu înţelegea bine ce se întâmplă şi îi privea puţin derutată, însă era atât de absorbită de frumuseţea Andreei că nu îşi putea lua ochii de la ea :)



















Mihai ne-a arătat că nu trebuie să ştii să faci nod la cravată; chiar şi în ziua nunţii te ajută YouTube şi iese perfect :)



Sesiunea foto am făcut-o la Galeria de Artă din Timişoara. Deși aveam 3 locuri pregătite pentru fotografii timpul a fost prea scurt. Am recuperat însă după nuntă şi am făcut încă o şedinţa foto, fotografii pe care le veţi vedea în curând :)










































Recepția a avut loc la restaurantul Pensiunii Valery 3, un loc drăguţ şi elegant. Ni se face poftă şi acum de prăjiturelele acelea colorate; erau atât de bune! Din tort nu am apucat să mâncăm în ziua nunţii însă mirii ne-au trimis a doua zi o bucată mare, cât pentru toată familia :D













Andreea şi Mihai, sperăm să nu ne lăsaţi să ni se facă prea tare dor de voi. Vă mai aşteptăm pe la noi în Timişoara; ştiţi unde locuim :) Vă dorim ani fericiţi împreună!

Cu drag,
Ade & Dida

All images are copyrighted (C) 2011 AD Passion Photography

 

 


December 19, 2011 - 17:29

cristi - No comment! Niste miri incredibili! chiar asa…mireasa cea mai scumpa! (love blue eyes ;))

AD Passion Photography | We Make Your Memories Last forever! | Fotograf de nunta AD Passion Photography On Facebook AD Passion Photography Feed

Your email is never published or shared. Required fields are marked *

*

*

F a c e b o o k
A b o n a r e
R e c o m a n d a r i