Masthead header

Anastasiia & Sergiu

Fotografie de nuntă în Timişoara

Nunta lui Sergiu și Anastasiia a fost una dintre nunțile la care am fost nevoiți să conversăm în engleză, pentru că doar unul din ei vorbea romana. Anastasiia e din Ucraina. Am îndrăgit-o în mod special, e adorabilă și ți-e mai mare dragul să o asculți vorbind în engleză, cu un accent rusesc :)

Ne-am simțit extrem de bine la nunta acestor doi tineri frumoși, nebuni unul după celălalt, naturali și extrem de veseli. Chiar de la pregătiri, atmosfera era foarte relaxantă :) Doi zâmbăreți urmau să spună “Da!” în fața prietenilor și a familiei și niciunul nu părea să aibă emoții. Asta da atitudine :) Dar haideți să le aflați povestea:

Povestea noastră a început anul trecut în vară, mai precis în iulie. De-a lungul a 3 ani, în fiecare vară mă implicam într-un proiect internațional unde țineam un workshop de animație. În iulie 2011 s-a întâmplat că printre participanții înscriși la workshop să fie și Anastasiia. Am văzut-o prima dată pe facebook când am căutat să-mi văd participanții din anul respectiv. Am rămas fără reacție; o ucraineancă cu un zâmbet ce face timpul să stea în loc și să rămână cu gura deschisă, cu un păr blond aprins ca un mic soare. Am rams blocat… eram nerăbdător să o cunosc. Am intrat în vorbă chiar din prima zi de festival, la petrecerea de ‘bun venit’, urmând să ne petrecem restul serii pe o bancă din complexul studențesc până la răsăritul soarelui. Din acel moment, timp de 10 zile am fost de nedespărțit.
Ultima zi de festival a venit și cu ea inevitabilul luat rămas bun. Am simțit că o parte din mine a plecat, dar din acea clipă am știut că “she’s the one I will marry”. Atunci am făcut o promisiune cu mine însumi, că voi merge în Ucraina după ea. Și așa am facut :)

Povestea noastră a continuat în Kiev, după care în România în iarnă. În aprilie, după o seară petrecută singur în Frankfurt, deoarece zborul către Kiev mi-a fost anulat, am ajuns în Kiev. Am ieșit în noapte în căutarea unui loc plăcut unde să ne întindem la o cafea. Însă totul era închis, așa că seara părea a fi compromisă. Dar într-un final am găsit o cafenea obscură la prima vedere; am intrat înăuntru și locul s-a dovedit a fi perfect, discret și foarte confortabil pentru ce avea să se întâmple: am cerut-o în căsătorie :) Eram doar noi doi …

Pe scurt, la exact un an după ce ne-am cunoscut, exact pe data de 18 iulie ne-am căsătorit, într-o zi de miercuri. Deși cei de la starea civilă au încercat să mă descurajeze cum că nu se pot oficia căsătorii decât vinerea, sâmbăta și duminica, le-am zis clar că eu miercuri voi fi acolo, alături de cea mai minunată fată și ne vom căsători :)

Unii oameni sunt de părere că trebuie petrecut timp împreună, înainte de a face pasul ăsta mare; dar eu sunt de părere că iubirea nu poate fi clădită cu obișnuință ci este un sentiment instantaneu, o singură șansă adevărată în viață, una pe care nu o poți rata. E un accident plăcut, o cărămidă după cap bine plasată :)

Sergiu

 

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

 

 
*** Feel free to leave a comment ***

 

© 2012 AD Passion Photography. All Rights Reserved

 

 


AD Passion Photography | We Make Your Memories Last forever! | Fotograf de nunta AD Passion Photography On Facebook AD Passion Photography Feed

Your email is never published or shared. Required fields are marked *

*

*

F a c e b o o k
A b o n a r e
R e c o m a n d a r i