Masthead header

Andreea & Adi {After Wedding in Paris}

Fotografie de Nuntă în Paris, Franța

Se pare că în curând o să ne simţim la Paris ca acasă. Anul trecut l-am vizitat de ziua mea de naştere, anul acesta l-am vizitat şi mai în detaliu cu Andreea şi Adi, iar anul viitor, vom sta câteva zile bune în Paris pentru că vom avea o nuntă acolo. Şi sigur că asta ne bucură. Cui nu i-ar plăcea să facă fotografii în oraşul iubirii, în atmosfera aceea atât de romantică şi mai ales să aibă şi doi miri fotogenici, frumoşi şi îndrăgostiţi :)

E interesant cum de la o sesiune foto după nuntă care trebuia să fie sub un copăcel lângă Timişoara am ajuns tocmai la Paris… plouase în Timişoara în ziua respectivă. Eram toţi patru dezamăgiţi, pentru că ne-am pregătit cu toţii (dar mai ales Andreea) pentru un picnic cu detalii frumoase, gândite cu mult timp înaintea nunţii. Şi totuşi, acum spunem… “€œnoroc cu ploaia aia” :)

Am plecat într-o seară şi după o noapte nedormită am ajuns în Germania, de unde am plecat mai apoi cu cei doi spre Paris. Încă o noapte nedormită pe drum. Am aflat că pentru ei era prima vizită în Paris, ceea ce mă făcea mult mai entuziasmată şi încântată în acelaşi timp. În prima zi şi în prima noapte am vizitat oraşul. Mai bine spus, ne-am distrat şi ne-am simţit bine. Am ajuns acasă spre dimineaţă; ne-am propus să aţipim vreo două ore şi să ne trezim la răsărit aşa încât să fim în oraş înainte să se aglomereze locurile cu vedere la turn. Ne-am trezit mai somnoroşi decât ne-am culcat şi speriaţi totodată, pentru că am realizat că alarma de la ceas nu a sunat şi era deja târziu. În câteva minute s-au îmbrăcat, i-am făcut Andreei machiajul şi am plecat într-o grabă nebună :)) Eu aveam în minte doar atât: “Nu vreau să iasă soarele, vreau să fie inorat; nu vreau să iasă oamenii la plimbare, nu vreau să plouă, vreau să fie totul perfect”… iar Adi se stresa cu voce tare “€œUnde mi-e cureaua, unde-mi sunt butonii?!” – erau în Germania, dar voi treceţi cu vederea :))

Când am ajuns la primul loc, soarele răsărise de vreo două ore dar afară era ceata; lumea ieşise pe stradă şi mai şi picura! N-am vrut soare, dar nici chiar aşa… Până la urmă s-a mai luminat cerul şi a fost bine.

Au fost zile frumoase tare şi chiar dacă Ade nu a fost cu mine şi n-a aflat ce gust au “€œMacarrons” de Paris (prăjiturelele acelea micuţe colorate de la final), în iunie mă revansez :)

Sper să vă placă pozele :)
Dida


[audio:http://blog.ad-passion.com/wp-content/gallery/andreea_si_adi_ttd/lavieenrose.mp3|loop=yes|autostart=yes|titles=Music]

 
*** Feel free to leave a comment ***

© 2012 AD Passion Photography. All Rights Reserved

 

 


November 12, 2014 - 09:40

wedding photographer - Good one pics! I have never seen this type of beautiful and stunning pics.

AD Passion Photography | We Make Your Memories Last forever! | Fotograf de nunta AD Passion Photography On Facebook AD Passion Photography Feed

Your email is never published or shared. Required fields are marked *

*

*