Masthead header

Alexandra & Adi

Nuntă în Bruxelles

Alexandra și Adi s-au cunoscut în Arad acum un an; un prieten comun le-a făcut cunoștință, gândindu-se că cei doi s-ar potrivi foarte bine. Când l-am întâlnit, Adi ne-a povestit că lui i-a plăcut de Alexandra din primul moment în care a văzut-o. Şi nu e de mirare, Alexandra e frumoasă, zâmbitoare şi plină de farmec. Cât timp am stat împreună Adi ne-a demonstrat că e bucuria vieţii lui şi ar face orice pentru ea :) Au avut ocazia să se cunoască câteva zile față în față, apoi Adi a trebuit să se întoarcă în Belgia; au continuat relația de prietenie cu multe conversații pe internet și la telefon. Totuși, Alexandra avea sentimentul că nu se potrivesc în totul așa că au hotărât împreună că e mai bine să nu mai vorbească. Au trecut câteva luni și nici unul n-a mai făcut niciun pas. citeşte mai mult

ad-passion, Adelin, Dida, Odrida, fotograf Arad Timisoara, fotograf profesionist, sedinta foto, fotograf nunta Arad Timisoara, fotografie de nunta, engagement session, fotograf de nunta profesionist, fotograf nunta arad timisoara, love story, nunta arad timisoara, fotograf nunta Craiova

View full post »

 

 


August 31, 2011 - 13:01

Emmma - Frumos, felicitari!

AD Passion Photography | We Make Your Memories Last forever! | Fotograf de nunta AD Passion Photography On Facebook AD Passion Photography Feed

Alexandra & Adi {ttd}

Trash the Dress la Marea Nordului {Blankenberg, Belgia}

Deja i-aţi cunoscut pe Alexandra şi Adi. După nunta lor am avut ocazia să facem şi o ședință Trash the Dress la Marea Nordului. N-a fost uşor pentru că vremea nu a fost prietenoasă cu noi (încă o dată) :) Defapt asta e ceva tipic pentru Belgia. Te trezeşti de dimineaţă cu nori grei şi vânt şi ploaie, ca mai apoi, dintr-o dată să iasă soarele, de care însă nu te poţi bucura prea mult. citeşte mai mult

ad-passion, Adelin, Dida, Odrida, fotograf Arad Timisoara, fotograf profesionist, sedinta foto, fotograf nunta Arad Timisoara, fotografie de nunta, engagement session, fotograf de nunta profesionist, fotograf nunta arad timisoara, love story, nunta arad timisoara, fotograf nunta Craiova

View full post »

 

 


August 28, 2013 - 23:45

Oana - superb!!!! Felicitari! Cine canta melodia de pe fundal? Felicitari si mirilor care sunt superbi!

February 28, 2016 - 21:16

Andrei - Nice

AD Passion Photography | We Make Your Memories Last forever! | Fotograf de nunta AD Passion Photography On Facebook AD Passion Photography Feed

Melisa & Radu {ttd}

Celebrating first year of marriage

Melisa şi Radu au câştigat anul trecut concursul dedicat îndrăgostiţilor, organizat de noi. Au ales o sesiune foto Trash the Dress cu ocazia aniversării primului an de căsnicie. Sperăm ca fotografiile calde, colorate şi pline de iubire, să vă încânte privirile :)

ad-passion, Adelin, Dida, Odrida, fotograf Arad Timisoara, fotograf profesionist, sedinta foto, fotograf nunta Arad Timisoara, fotografie de nunta, engagement session, fotograf de nunta profesionist, fotograf nunta arad timisoara, love story, nunta arad timisoara, fotograf nunta Craiova Bucuresti Oradea Sibiu Iasi Brasov

View full post »

 

 


November 4, 2015 - 13:11

Fotograf Brasov - Very cool images from Trash the Dress photo shoot it . Interesting colors and composition. Good luck in the future!

AD Passion Photography | We Make Your Memories Last forever! | Fotograf de nunta AD Passion Photography On Facebook AD Passion Photography Feed

Adalia & Paul

Nuntă în Sibiu

Incă din primele mailuri pe care ni le-a scris Adalia, ne-am dat seama că e îndrăgostită până peste cap de Paul şi asta îi aduce împlinire şi fericire. Fără să ne cunoască măcar, ne-a mărturisit cât de onorată e să fie soţia lui Paul, băiatul care îi împlineşte toate aşteptările. A fost atât de nerăbdătoare să vină ziua nunţii încât ne-a făcut şi pe noi să fim nerăbdători să îi cunoaştem :) citeşte mai mult

ad-passion, Adelin, Dida, Odrida, fotograf Arad Timisoara, fotograf profesionist, sedinta foto, fotograf nunta Arad Timisoara, fotografie de nunta, engagement session, fotograf de nunta profesionist, fotograf nunta arad timisoara, love story, nunta arad timisoara, fotograf nunta Craiova Bucuresti Oradea Sibiu Iasi Brasov

View full post »

 

 


November 26, 2011 - 00:25

adalia - Ioana Mihai de la Eventi Bianchi e autoarea aranjamentelor, cat despre aranjarementele ”ducli” autoare e Albu Ligia…:)

May 27, 2012 - 22:07

Simona - Cum se numeste cantareata si cantecul cantat in videoclip? Imi place tare mult!

May 29, 2012 - 21:01

AD Passion Photography - Until you came along – JJ Heller

AD Passion Photography | We Make Your Memories Last forever! | Fotograf de nunta AD Passion Photography On Facebook AD Passion Photography Feed

Andreea & Mihai {ttd}

Sesiune foto după nuntă / Love the Dress

Prelucrând fotografiile cu Andreea și Mihai de la ședința de după nuntă, ne-am dat seama că e ultima sesiune foto cu ei. Pentru că au fost mirii pe care i-am fotografiat de cele mai multe ori, ne-am gândit ca pe lângă fotografii, să alăturăm și un slideshow cu amintirile din acest an special din viața lor, probabil cel mai frumos.

ad-passion, Adelin, Dida, Odrida, fotograf Arad Timisoara, fotograf profesionist, sedinta foto, fotograf nunta Arad Timisoara, fotografie de nunta, engagement session, fotograf de nunta profesionist, fotograf nunta arad timisoara, love story, nunta arad timisoara, fotograf nunta Craiova Bucuresti Oradea Sibiu Iasi Brasov

View full post »

 

 


AD Passion Photography | We Make Your Memories Last forever! | Fotograf de nunta AD Passion Photography On Facebook AD Passion Photography Feed
F a c e b o o k
A b o n a r e
R e c o m a n d a r i